Cum alegem să alegem

Bubele legii electorale erup acum, iar toată lumea se arată mirată şi indignată ca şi cum nu ar fi ştiut cum merg lucrurile. Nu e prima dată când intră în Parlament tot felul de personaje care au obţinut la fel de multe voturi câte like-uri primeste pe Facebook o poză cu pisici. S-a întâmplat aşa şi în 2008. De atunci şi până acum au trecut un proiect de uninominal pur şi un verdict de neconstituţionalitate la CCR, iar toate au rămas cum le ştim. Lamentările ţin deocamdată locul soluţiilor. Ponta dă vina pe Curtea Contituţională. Corect. Cu majoritatea pe care o are, USL poate să relanseze proiectul, să îl pună în acord cu Constituţia, astfel încât peste patru ani să intre în Parlament doar cei care câştigă colegii. În 2008, PNL, fost partid de guvernare, nu prindea nimic dacă era uninominalul pur. În 2012, ARD ar fi luat un singur mandat. În 2016, USL, sau partidele componente, dacă Uniunea nu va mai exista până atunci, riscă să aibă aceeaşi soartă. Drept urmare, nu ar avea niciun interes să se adopte uninominalul pur. Celelalte variante pe care le avansează Ponta sunt revenirea la liste, sau un sistem mixt, şi cu liste, şi uninominal, adică aşa numitul sistem german, explicat foarte bine de transildania.wordpress.com : ''Sa luam un exemplu cuun parlament cu 500 de parlamentari, 250 uninominali, 250 de pe lista. Sa luam un exemplu cu patru partide si urmatorul scor electoral. I. La votul pentru partid (lista): Partidul A: 40% Partidul B: 35% Partidul C: 15% Partidul D: 10% Atunci din acest vot se calculeaza proportional numarul total al parlamentarilor pe care ii castiga fiecare partid: Partidul A: 200 de parlamentari (40% din 500) Partidul B: 175 de parlamentari (35%) Partidul C: 75 de parlamentari (15%) Partidul D: 50 de parlamentari (10%) II. la votul in cele 250 de circumscriptii sa zicem ca rezultatul a fost urmatorul (in cate colegii s-a clasat pe locul 1 fiecare partid, si cate a castigat uninominal) Partidul A: 100 de colegii Partidul B: 140 de colegii Particul C: 10 colegii Partidul D: zero colegii atunci toti acesti alesi uninominali intra in parlament. III Pentru a se ajunge la numarul total de parlamentari ai fiecarui partid, se completeaza de pe liste diferenta intre candidatii alesi uninominali si numarul total: Partidul A: trebuie sa aiba 200 de parlamentari, si are in colegii 100 de alesi => de pe liste mai intra 100 (200 minus 100) ca numarul total de 200 sa fie indeplinit Partidul B: trebuie sa aiba 175 de mandate cu totul si a castigat deja uninominal 140 => doar 35 de parlamentari mai intra de pe liste (175 minus 140). Partidul C: are dreptul la 75 de mandate, uninominal s-au ales 10 => 65 de parlamentari intra de pe liste Partidul D: a castigat 50 de mandate, dar niciun colegiu uninominal => toti cei 50 de parlamentari vin de pe liste'' Subiectul este extrem de important şi tocmai de aceea am lansat acest sondaj pentru a afla care credeţi că este cel mai bun sistem, sau care dintre ele s-ar aplica cel mai bine în România

Flotare logică

Dacă la aceste alegeri s-ar fi aplicat uninominalul pur, USL ar fi avut, potrivit rezultatelor ştiute la acest moment, aproximativ 90%!!!! Uninominalul pur a fost respins de CCR pe 27 iunie, în urma unei contestaţii a PDL, după ce fusese adoptat de Parlament. Se poate spune, şi de această dată, că CCR a salvat PDL şi pe Băsescu...

Voturi şi plictiseală

Ninsoarea e primul test real din această campanie electorală. E testul pe care îl dă Guvernul, implicit USL-ul, în faţa românilor, chiar în ziua în care îi cheamă la vot. Până acum nu a făcut treabă prea bună, iar faptul că tocmai în judeţele în care e viscol e prezenţa cea mai mică arată asta. Va fi interesant de văzut şi cum vor fi rezultatele în acele zone. În rest, întreaga campanie a demonstrat doar o uriaşă lipsă de imaginaţie incredibilă, dar şi lipsa interesului din partea politicienilor faţă de români. Nu am văzut în ultima lună o dezbatere bazată pe argumente reale despre lucruri care m-ar putea interesa, gen salarii, creştere economică, creare de locuri de muncă, asistenţa socială, sănătate, educaţie, etc. Pe de altă parte campania a fost la fel ca şi interesul publicului. PIB-ul şi asistenţa socială nu încap într-o sacoşă lângă făină şi kilul de mălai...

Fiecare cu ruptura lui...

Ma distreaza extrem de tare dezbaterea din zilele astea despre pantoful rupt al lui Jeffrey Franks. Cel mai tare mi se pare ca facem noi, romanii, misto despre ruptura din pantoful lui Franks, desi de cand ne stim, noi suntem rupti in fund...

Fotbalul nu mai e ce a fost...

22 decembrie 1989. Ora 11.00. Aveam 10 ani. Jucam fotbal pe stradă, în faţa casei. Se aud strigate, urale, zgomote greu de definit. Unii vecini deschid fereastra si striga ''A fugit Ceauşescu!!!''. Alţii, mai precauţi, îşi închid geamurile şi se închid în case. Strada se umple de oameni. Ne deranjau la driblingurile noastre printre picioarele adversarilor şi gropile din şosea. Clar s-a întâmplat ceva. Dar ce???? Eram prea mici să ne explice cineva. Şi chiar dacă ne-ar fi explicat, probabil ne-am fi uitat încruntaţi că ne deranjează cu astfel de mărunţişuri! Miza jocului erau câteva foi de carton rupte din cutiile de chibrituri. Le numeam ''ruble''. Mult mai importante decât agitaţia lor!

1990. Nici nu mai contează când. Ianuarie? Iunie? Are vreo importanta? Jucam fotbal pe stradă, în faţa casei. Strada se umple iar de oameni, ca acum câteva luni. Toată lumea discută. Învăţaserăm lecţia de data trecută, înseamnă că e ceva important. Ne strângem pe lângă oamenii mari. Auzim despre tot felul de manifestaţii. Unii zic că pare a lovitură de stat. Alţii vorbesc despre mineri, că bine le-au făcut nenorociţilor ălora. ''Tot Iliescu e in spate'', decretează un vecin! De aici, o întreagă polemică ce pare să nu se mai termine vreodată. Grupul se împarte în două tabere: ''A făcut ce trebuia să facă'', zic unii. ''E un comunist dovedit'', zic ceilalti. Si cearta pare să nu se mai termine. Durează parcă secole întregi. Fiecare încearcă să-l convingă pe celălalt că are dreptate. Ne plictisim de ceartă. Dar nici nu mai ştim cât era scorul când ne-am oprit. Aşa că renunţăm.

2008. Octombrie, spre final. Oamenii se strâng iar în faţa caselor. Se discută politică. Boc, Tăriceanu, Băsescu, Geoană, Voiculescu, Becali... Mi-ar plăcea ca nici acum să nu înţeleg despre ce se vorbeşte, aşa cum se întâmpla în 89 sau 90. Nţ, nu-mi iese. Era totuşi mai fun atunci, când băteam mingea în mijlocul străzii şi ne învârteam pe lângă oamenii mari, şi ne plăcea să credem că înţelegem şi că avem un cuvânt de spus, deşi toţi ne ignorau. Spiritele se încing la fel, polemicile sunt la fel de aprinse. Lipseşte un singur element... dribling-urile printre picioarele adversarilor şi printre gropi... V-am zis io că fotbalul nu mai e ce a fost odată?!?!?